07iul.2020

Tot mai aproape de construcția noului Acvariu din cadrul CMSN Constanța


În curând locuitorii județului Constanța și turiștii care vizitează litoralul vor avea un nou obiectiv pe lista de vizitat. S-a emis ordinul de începere pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare construirii unui nou Acvariu în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.



Finalizarea acestui obiectiv va aduce plus valoare turismului constănțean și va fi, cu siguranță, un loc unde cu toții vom învăța lucruri noi despre viața marină.



„Mereu mi-am dorit ca posibilitățile de petrecere a timpului liber atât pentru constănțeni, cât și pentru turiști să fie cât mai variate și să prezinte interes pentru aceștia. În acest scop, împreună cu colegii din cadrul Direcției Generale de Proiecte, ne dorim să obținem o finanțare nerambursabilă de 10 milioane de euro pentru construcția unui Acvariu modern. Acesta va avea deopotrivă elemente de arhitectură moderne (tuneluri de vizitare, parcare supraterană de minim 140 de locuri, panouri fotovoltaice etc.), cât și elemente de faună deosebită (sturion, rechin, pește lună, pisică de mare, țestoase etc.). De asemenea, proiectul prevede zone de divertisment tip VR, magazine de suveniruri, spații foto, zone educative etc.“, a precizat Horia Țuțuianu, președintele CJ Constanța.

De: Andrei Cristea - Gazeta Județeană
Sursa: https://gazetajudeteana.ro/2020/07/07/tot-mai-aproape-de-constructia-noului-acvariu-din-cadrul-cmsn-constanta/ - Gazeta Județeană

marți, 07 iulie 2020